Miron Costin

slide3

MIRON COSTIN
384 de ani de la naştere
30 Martie 1633 – 30 Martie 2017


  • 30 martie 1633- Se naște Miron, fiul lui Ion sau Iancu Costin (ridicat ca boier nou, mai întâi postelnic) și al Saftei Scoarțeș. Părintele său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil polon, fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1628 din cauza părilor vornicului Vasile Lupu. Eliberat din închisoare, hatmanul ia trupul decapitat și-l înmormântează. Numele ucisului îl va purta întâiul născut al acestui om neștiutor de carte, care deține moșii în Polonia, în apropiere de Bar. În acest an are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.
  • 1634 – Fostul hatman ia în arendă moșia Nowosilka Nowa, aproape de Bar.
  • 1638 – Dieta acordă, la recomandarea regelui, indigenatul polon lui Iancu Costin – bărbat însemnat în Moldova și fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc de cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza-pașa și a cetății Camenița. De altfel, boierul moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice, mediind între reprezentanții polonezi și cei al Țarigradului, așa cum făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că venise și familia Costineștilor.
  • 1647 – Tânărul Miron își începe studiile la colegiul iezuit de la Bar și le continuă la Camenița, remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea trăsăturilor. Ca și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile antichității, își însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă. Iubește istoria, cunoaște retorică și poetică.
  • 1650 – Moare Iancu Costin.
  • 1651 – Ca nobil polon, Miron este înrolat în armată și luptă împotriva cazacilor lui Bogdan Hmelnițki, răsculați contra polonilor, și a aliaților tătari ai acestora, la Beresteczko, lângă Camenița, unde se retrăseseră elevii colegiului de la Bar.
  • 1653 – Către sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Miron și frații săi revin în Moldova.
  • 1658 – Noul domnitor Gheorghe Ștefan îl numește sulger (boier care se ocupa de aprovizionarea cu carne a Curții și a oștii) și îl trimite în misiune diplomatică în Țara Românească, spre a negocia un pact antiotoman cu vodă Constantin Șerban Basarab. Își începe ucenicia de viitor demnitar pe lângă vistiernicul Iordache Cantacuzino, pe care îl va elogia în Letopisețul său, arătând: „Toma vornicul și Iordache visternicul, care capete de-abea de au avut cândva această țară sau de va mai avea”. Acum primește și prima misiune diplomatică, fiind trimis la starostele Cameniției să obțină ajutor împotriva lui Gheorghe Ștefan, care amenință tronul șubrezit al lui Vasile Lupu.
  • 1659 – Urcă rapid scara ierarhică, devenind paharnic, apoi pârcălab. Participă la campania împotriva lui Rakoczi în Transilvania.
  • 1661 – Domnitorul Istratie Dabija îl trimite în solie la Ioan Cazimir, regele Poloniei.
  • 1663 – Trece cu oastea lui Dabija vodă prin Muntenia spre a lua parte la războiul turco-austriac și vede ruinele podului lui Traian.
  • 1664 – I se acordă titlul de mare comis.
  • 1667 – Iliaș Alexandru vodă îl înalță la rangul de vornic al Țării de Sus.
  • 1669 – Gheorghe Duca vodă îl numește mare vornic al Țării de Jos, rang acordat și lui Ureche.
  • 1671 – Este trimis de domnul Ștefan Petriceicu în solie la hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei), cu care Costin avea      strânse relații.
  • 1672 – Este perioada în care compune poemul filosofic Viiața lumii.1673 – În Psaltirea pre versuri tocmită a lui Dosoftei îi sunt tipărite versurile despre originea românilor și Apostroful. Are loc vestita întâlnire cu marele vizir Ahmed Köpröli care, după cucerirea Cameniței, îl întreabă pe marele vornic dacă moldovenilor „Pare-le lor bine că au luat împărăția Camenița, au ba?” Patriotul Costin răspunde lapidar, dar clar, cum consemnează Neculce: „Suntem noi moldovenii bucuroși să să lățască în toate părțile cât de mult, iar peste țara noastră nu ne pare bine să să lățască.” Îl convinge pe vizir să renunțe la intenția de a ierna oastea otomană în Moldova, „că-i țara săracă”. Începe traducerea scrierii Origines et occasus Transsylvanorum (Lyon, 1667) a lui Laurențiu Toppeltin de Mediaș.
  • 1674 – Când Ioan Sobieski este ales rege, Dumitrașcu Cantacuzino, domnul Moldovei, îl face mare logofăt. Este trimis în misiune diplomatică la Constantinopol, apoi în Polonia.1675 – Scrie Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace …”, mult mai analitic decât acela al lui Ureche, pe care îl continuă. În vremea domniei lui Antonie Ruset-vodă, logofătul îl întâmpină pe Ioan Gninski, marele sol polon care îndeplinise misiuni diplomatice în Franța, în Danemarca și în Rusia, aflat în drum spre Poartă, pentru ratificarea păcii de la Zurawno. Cu acest prilej se pare că i-a înmânat Cronica Țărilor Moldovei și Munteniei (Cronica polonă), dedicată prietenului său Marcu Matezynski. Scrisă în polonă sub formă de epistolă, încearcă demonstrarea romanității poporului nostru și a latinității limbii, având drept scop, nemărturisit direct, să-i determine pe polonezi să ne ajute spre a ne elibera din jugul otoman. Oferă astfel creștinității, înaintea Descrierii Moldovei a lui Cantemir, posibilitatea să afle date despre istoria, geografia și organizarea politică a românilor.
  • 1680 – Costin îi cere lui Sobieski să se ridice la luptă împotriva turcilor.
  • 1683 – La izbucnirea războiului între creștini și turci, logofătul se află în tabăra otomană, dar se bucură de victoria lui Sobieski, văzând în aceasta începutul declinului Imperiului Otoman. La întoarcerea de la Viena, Duca vodă și boierii săi sunt luați prizonieri de leși, dar cărturarul se bucură de protecția regelui și rămâne în țara adoptivă.
  • 1684 – Boierii pribegiți în Polonia îi cer regelui Sobieski, printr-un memoriu redactat de diplomatul Costin, să elibereze Moldova de sub turci și să le garanteze drepturi similare celor ale șleahticilor, limitând despotismul domnilor moldavi.
  • 1685 – Fratele său Velicico, revenit mai devreme în Moldova, îi transmite invitația domnului Constantin Cantemir de a se întoarce în țară. Știindu-l prieten cu polonezii, vodă îl numește staroste de Putna, cât mai departe de granița Crăiei. Este în foarte bune relații cu bătrânul oștean neștiutor de carte, ajuns conducător al țării prin voia boierilor. Tot din acest an datează „Istoria în versuri polone despre Țara Moldovei și Munteniei (Poema polonă)”, amplă scriere având 750 de versuri pe care o dedică binefăcătorului său, regele Sobieski – Ioan al III-lea. Este o operă artistică, având drept model poemele poloneze ale vremii, și drept scop obținerea sprijinului în luptă împotriva turcilor. Dă explicații cu parfum de legendă stemelor, recurge la ficțiune, îmbină narațiunea cu descrierea – de o mare frumusețe – a minunatului pământ românesc, dintr-o perspectivă aeriană parcă, anticipându-l pe Bâlcescu, istoricul ce ne-a oferit fascinanta imagine a Ardealului.
  • 1686 – Are loc o nouă luptă cu turcii a lui Sobieski, moldovenii aflându-se în tabăra otomană. Acum are loc confruntarea regelui Poloniei cu plăieșii de la cetatea Neamțu, descrisă de Negruzzi în schița sa istorică “Sobieski și românii”.
  • 1691 – Relațiile cu influențabilul domn Constantin Cantemir se deteriorează. Marele cărturar cade victimă intrigilor celor care-l manevrau pe vodă și, golește de sub securea călăului, în apropiere de Roman, fără a se putea dezvinovăți. Evenimentul este relatat diferit de Dimitrie Cantemir în Vita Constandini Cantemirii, academicianul berlinez luând, în mod firesc, apărarea părintelui său și acuzându-i pe Costinești de complot, și de mai obiectivul Ion Neculce: “Dece Cantemir-vodă, cum au înțeles acel sfat, din Ilie Frige-vacă, a boierilor, au și răpedzit într-o noapte boierinași d-è lui și slujitori, să-i prindză pe toți pe aciie. Dece unii au scăpat în Țara Muntenească, iar pe carei i-au prinsu i-au adus la Ieși. Și pe Velicico vornicul, după ce l-au adus la Ieși, era zavistie mai mare despre Cupărești, împungându-să cu horba mai denainte vremi. Și avè și sâială de dânsul, căce era mai om decât toți. Atunce în grabă Cantemic-vodă: “De vreme că te-i grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzește de-l omoară, că d-è scapă viu, mâne, poimâne el ne omoară pe toți.” Și el încă îndat-au ascultat și l-au scos noaptea de i-au tăiat capul denaintea porțâi. Pentru bineli ce-au dat știre Velicico lui Iordachi visternicul, de-au fugit când vrè să-l omoare Cantemir-vodă, acum i-au mulțămit și Iordachi visternicul într-acest chip, ca un grec. Și aflară c-ai omorât pe Velicico, triimite de prinde și pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău și de tine și de noi. Deci Cantemir-vodă nu ș-au socotitu viiața lui, că era trecut cu bătrânețeli, om de 70 de ai, de numai cât nu-i sosâsă ceasul și lui, ce s-au potrivit neprietinilor și nu ș-au cruțat sufletul. Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de păhărnicei, cu slujitori din Roman de l-au luat de-acolo, de la casa lui de la Bărboși, de l-au dus păn-în Roman, și i-au tăiat capul. Și când l-au găsit Macrei acolo la Bărboși, atunce-i murisă și giupâneasa. Și nemic nu știè ceilalți boieri de sfat. Că el pornisă atunce pe un ficior a lui, pe Neculaiu, să iè fata Ducăi-vodă de Țarigrad și să gătasă și cu celalalt să iè fata lui Cantemir-vodă să s-încuscredze, și nici cu gândul nu gândiè că i-a vini o furtună ca acie. Dzisu-i-au slujitorii, cându l-au găsit la Bărboși, să fugă, că nu-i departe, în Neamțu, iar el n-au priimitu, știindu-să drept. Gândiè că l-or duce la leș și  s-a îndrepta, iar după ce i-au vinit Macrei, și viind zapciu după zapciu să piară, nu l-au mai îngăduid ș-au pus de l-au tăiat în Roman. Și mult s-au rugat lui Macrei să-i ducă păn-în Ieși, iar Macrei, ca un om rău și de nemic, nu i-au fostu milă de sufletul stăpânu-său și s-au grăbit de l-au omorât. Că de l-ar hi dus în Ieși, poate s-ar hi îndreptat și n-ar hi perit. Că multe slugi să tâmplă la domni vrednice, de nu se grăbescu și ferescu pe stăpâni de păcat, și pe urmă cad la laudă și despre stăpân, și despre oameni, și despre Dumnedzău. Iar acesta, ca un varvar, nefiind de neam, n-au socotitu. Cantemir-vodă dup-aceea mult să căiè ce-au făcut și de multe ori plângè între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat. Că, după ei, n-au trăit un an nice Cantemir-vodă ș-au murit.” 
  • Din această perioadă datează capodopera sa, “De neamul moldovenilor”.

     Erudit, cunoscător de limbi străine și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar.
     Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului s-au împletit cu preocupările cărturarului, ale istoricului devotat pământului strămoșesc și ale scriitorului deschizător de drumuri în literatura română.

mcostin

MIRON COSTIN